Indfloor Group – Ioan Valeriu Achiriloaie, un parteneriat pro SCHI in Romania

Indfloor Group – AIV, un parteneriat pro SCHI in Romania

Facand o incursiune in timp, realizam faptul ca, desi am inceput timid in domeniul pardoselilor profesionale, curajul, perseverenta si corectitudinea ne-au ajutat sa ne mentinem in lumea antreprenoriatului si chiar sa excelam.
Este bine sa pornesti la drum setat fiind pe valorile care te definesc. Este un prim pas in atingerea scopului propus. Stim, teoria e simpla, practica e dificila. Nu ne propunem sa tinem lectii de self-coaching. Am considerat ca este nevoie de un preambul inainte de a face o paralela intre noi si romanul Ioan Valeriu Achiriloaie (pe scurt AIV), la care am regasit acelasi elan pe care echipa noastra l-a avut la inceput de drum.

Cine este Ioan Valeriu Achiriloaie (AIV)?

Pe scurt, AIV s-a nascut in anul 1990 la Brasov, este reprezentant al clubului ASC Corona Brasov si in prezent este cel mai bun schior alpin pe care Romania il are. A participat la Jocurile Olimpice de la Soci (Rusia), s-a calificat pentru Jocurile Olimpice din Coreea de Sud din 2018 si in prezent concureaza la cele mai prestigioase competitii internationale de schi alpin (Campionatul Mondial si Cupa Mondiala). Aceasta din urma este o premiera in Romania. Este impulsul de care tara noastra avea nevoie pentru acest sport si reprezinta o incurajare pentru toti pasionatii de schi. ,,Sper sa fie o prima pagina sau poate doar coperta unei carti, scrisa la Kitzbühel, in Cupa Mondiala si sa urmeze in viitorul apropiat toata cartea… Sper sa fi deschis o uşa, pentru urmatorii care vor veni dupa mine, in schiul alpin romanesc” a declarat, la finele lunii ianuarie 2017, AIV pentru Gazeta Brasovului.

Cupa Mondiala – participare fara precedent in Romania

Ioan Valeriu Achiriloaie a reusit sa se remarce in acest sport, remarcand totodata si Romania prin participarea in premiera la Cupa Mondiala. In cadrul Campionatului Mondial de Schi Alpin ce a avut loc anul acesta la St. Moritz (7-19 februarie 2017, Elvetia), AIV a concurat cu nume sonore din lumea schiului mondial in cursa Super-G (Super Giant Slalom,  o proba de viteza introdusa in anul 1983) si Downhill (coborare). In urma concursului AIV a reusit sa termine ambele curse, timpii obtinuti reprezentand un real progres fata de cei inregistrati anterior. Este cert faptul ca rezultatele se vor imbunatati considerabil, odata ce vor fi indeplinite cateva dintre criteriile minime pentru performanta: antrenamente specifice probelor de coborare-viteza, completarea staff-ului tehnic, antrenor, service, etc.

Parteneriat pentru promovarea schiului in Romania

Desi acest sport de iarna este apreciat de romani (dovada fiind aglomeratia de pe partii in sezonul rece si destinatiile de profil din strainatate alese pentru vacantele de iarna), exista totusi foarte putine informatii in presa autohtona legate de schi. Sustinerea pentru acest sport lasa mult de dorit in Romania, tara care ofera conditii minime de a performa in aceasta disciplina. Mai tinem cont si de faptul ca schiul, practicat la nivel profesional, presupune eforturi financiare destul de serioase. De aceea, in mod oficial, Indfloor Group anunta incheierea unui parteneriat cu Ioan Valeriu Achiriloaie. Echipa noastra a decis sa il sustina pe tanarul schior, transmitand totodata un mesaj de incurajare pentru toti cei care pot sustine practicarea schiului in tara noastra. Incercarile lui AIV de a performa cu minime resurse reprezinta un motiv suficient pentru a ne alatura acestui exemplu de curaj.
In concluzie, Ioan Valeriu Achiriloaie a facut istorie in sportul romanesc. Indfloor Group se alatura lui, in demersul de a propulsa schiul pe podiumul sporturilor apreciate in tara noastra.

(sursa foto: facebook)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*